ACȚIUNI AMPLE DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE ÎN SĂPTĂMÂNA 13 – 19 NOIEMBRIE 2017
 
 

În perioada 13 – 19 noiembrie, polițiștii sibieni vor intensifica acțiunile de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.

Principalele obiective ale acțiunilor sunt combaterea neacordării de prioritate pietonilor și autovehiculelor, impunerea respectării normelor rutiere de către pietoni, combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și impunerea respectării regimului legal de viteză.

Ziua de 13 noiembrie a fost dedicată creșterii vizibilității polițiștilor în trafic, dar și combaterii conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului. De o atenție deosebită au beneficiat și micii participanți la trafic, care, în grădinițe, au primit vizita polițiștilor rutieri.

Aproximativ 100 de conducători auto au fost testați alcoolscopic, un medieșean în vârstă de 41 de ani fiind depistat conducând sub influența alcoolului, sancționat contravențional cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, după ce etilotestul a indicat valoarea de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce circula pe strada Cloșca din mun. Mediaș.

Ziua a fost lipsită de accidente rutiere soldate cu victime, iar cei care au încălcat normele rutiere au fost în număr mic, dovadă că participanții la trafic au conștientizat importanța respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunile polițiștilor continuă, prioritară fiind siguranța cetățenilor în trafic.
ijp
15.11.2017
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia