ACORD DE MEDIU
 
 
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Pitești. Aşteptat de ani de zile, documentul a blocat până acum startul lucrărilor la cel mai important proiect rutier din România.

Acum, după emiterea acordului de mediu, urmează să fie stabiliţi constructorii care se vor ocupa de captele autostrăzii, adică loturile 1 şi 5. Pentru proiectarea şi construirea lotului 4, următorul pas e lansarea licitaţiei.
Pentru porţiunile cu grad mare de dificultate, aflate în zonele montane, CNAIR anunţă că va scoate la licitaţie studii suplimentare. C-aşa-i la noi, e relieful "neprietenos", nu-s pajişti ca-n creierii Alpilor, după cum bine sesiza încă din anul 2000 Anca Boagiu, ministrul de atunci al Transporturilor.
Dacă unii se încăpăţânează să vadă în anul 2020 un termen realist pentru începerea licitaţiei, alţii sunt convinşi că tot 20.020 rămâne ceva mai credibil.
Potrivit Ministerului Transporturilor, investiţia totală în autostrada Sibiu - Piteşti ajunge la 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei).
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.
TA
08.01.2019
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia