CAPITALA EUROPEANA A DRUMETIEI
 
 
Orașul Sibiu a fost desemnat să fie gazda celui mai mare și popular eveniment turistic de drumeție și tură în natură – Eurorando 2021. Timp de 10 zile, în septembrie 2021, la Sibiu se vor reuni mii dintre cei mai activi și reputați drumeți din Europa.


”Desemnarea Sibiului ca destinație pentru Eurorando 2021 echivalează cu acordarea titlului de Capitală Europeană a Drumeției”, spune Marcel Șofariu, președintele Asociației Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), care pregătește evenimentul din Romania.

Eurorando se organizează din cinci în cinci, iar edițiile anterioare au fost organizate de către asociațiile membre ERA din Franța 2001, Cehia 2006, Spania 2011 și Suedia 2016.

”Câteva mii dintre cei mai activi și reputați drumeți de pe continent vor veni în cadrul Eurorando 2021 pentru ture culturale și în natură la Sibiu unde va avea loc în același timp și cel de al 52-lea Congres al Asociaței ERA la care vor participa 100 de delegați – conducerile celor mai importante asociații montane și de drumeție din Europa”, spune Șofariu.

De asemenea, până în 2021, se va investi în ”ridicarea” Sibiului sub raportul capabilităților de drumeție la standardele europene actuale.

”Proiectul din acest an va trata, în completarea sistemului de marcaje montane actual, problema marcajelor pentru drumeție din zone urbane și colinare precum și analiza infrastructurii de drumeție locală”, a mai precizat președintele SKV.
stiri de sibiu
13.06.2019
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia