ISU SIBIU în misiune pe timpul Festivalului ARTmania Sibiu 2017
 
 
Zilnic, două echipaje de pompieri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vor asigura intervenția promptă în cazul situațiilor de urgență apărute pe timpul desfășurării East European Music Conference 2017 și Festivalului ARTmania Sibiu 2017, în perioada 27-29 iulie a.c., iar la nevoie, forțele de intervenție vor fi suplimentate.
Având în vedere faptul că la aceste evenimente cultural-artistice va participa un public numeros, pentru preîntâmpinarea unor situații negative, recomandăm cetățenilor:
a) să respecte normele generale de apărare împotriva incendiilor;
b) să nu introducă sau să nu încerce introducerea, pe teritoriul amenajării temporare, de făclii, artificii, petarde, torțe, recipienți, materiale incendiare ori fumigene, substanțe toxice ori altele asemenea ce pot favoriza producerea și propagarea incendiilor;
c) să nu aducă în stare de neutilizare, indiferent de mod, semnele, afișele, marcajele sau altele asemenea, destinate apărarii împotriva incendiilor aflate pe teritoriul amenăjarii temporare;
d) să nu aducă în stare de neutilizare, indiferent de mod, mijloacele tehnice de apărare impotriva incendiilor aflate pe teritoriul amenajarii temporare.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentelor cu afluență mare de public, concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţii operative de intervenţie efectuează acţiuni de recunoaştere în teren pentru a stabili modul de intervenție în cazul producerii unor eventuale situații de urgență.
Efectivele de pompieri sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat.
isusb
28.07.2017
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia