RESTRICTII DE SUMMIT
 
 
Summit-ul care se va desfășura la Sibiu va fi unul cu nivel de siguranță crescut. Polițiști din toată țara vor fi mobilizați în orașul nostru, astfel încât să nu apară probleme nici pentru participanți, dar nici pentru restul cetățenilor. Adjunctul șefului IPJ Sibiu, comisar șef Cătălin Nicolescu, a declarat, miercuri, că dispozitivul de la Sibiu nu a fost încă definitivat, însă cel mai probabil vor fi mai multe restricții, mai ales în zona centrală.

Urmează ca luna următoare să fie puse la punct mai multe lucruri: pe linie de poliție rutieră, pe linie de ordine publică și privind atribuțiunile specifice ale celorlalte instituții. Noi în această perioadă trebuie să ne organizăm și activitățile curente, inclusiv în perioada Summit-ului. Trebuie să desfășurăm patrulări pe linie de ordine publică, pe linie de poliție rutieră. Probabil vor fi unele restricții de trafic, dar în urma analizelor făcute cu alte structuri"a spus comisarul șef Nicolescu.
Întrebat dacă turiștii vor avea voie în Piața Mare și dacă sibienii care închiriază locuințele în regim hotelier au impuse anumite restricții în privința persoanelor care se vor caza în centrul Sibiului, comisarul șef Cătălin Nicolescu a spus că există o evidență a acestor spații și nu s-a discutat despre interzicerea turitștilor în zona istorică. Cu toate acestea, anumite restricții vor avea loc, însă, cu siguranță, turiștii se vor putea bucura de oraș.
TA
21.03.2019
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia