SIBIUL ARE UN NOU PRIMAR
 
 
Corina Bokor este noul primar al Sibiului, după ce Consiliul Local Sibiu a decis vineri să îi delege atribuțiile de primar pentru intervalul în care această funcție este vacantă.

Consilierii au avut de ales dintre cei doi viceprimari ai Sibiului, iar 15 consilieri ai FDGR și PNL au votat pentru Bokor, în vreme ce cei cinci consilieri au PSD și-au anulat buletinul de vot.

„Principala mea misiune va fi ca împreună cu echipa din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu să ducem mai departe proiectele care se află în curs sau sunt planificate, să asigurăm continuitatea activității curente a instituției până la clarificarea juridică a acestei situații până în momentul în care doamna primar va putea reveni în funcția în care a fost aleasă de către cetățenii sibieni”, a spus Corina Bokor, după vot.

Consilierul PSD, Tiberiu Mitrea, a luat cuvântul înaintea votului și a acuzat faptul că managementul Primăriei Sibiu este unul defectuos, că nu s-a ocupat de proiectele mari ale Sibiului, cum ar fi parcări subterane sau supraetajate, și nici de politici Smart.

Astrid Fodor, primarul ales al Sibiului, a fost suspendată din funcția de primar al Sibiului în urma unui ordin emis de prefectul județului, Adela Muntean, în baza unui act de constatare al Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o pe Astrid Fodor pentru faptul că în mandatul trecut, când a fost viceprimar al Sibiului a ocupat și funcția de membru în consiliul de administrație al unei școli și grădinițe.
stiri de sibiu
08.07.2019
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia