TRICHINELOZA: INFORMAȚII UTILE ȘI MĂSURI DE PREVENIRE
 
 
Trichineloza este o boală acută parazitară, răspândită în întreaga lume, fiind determinată de viermele „Trichinella spiralis”, care ajunge în organism în urma consumului de carne infestată și insuficient preparată termic. Boala nu este contagioasă și nu se transmite interuman. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larve vii.

Larvele din carne ajung în intestin, de unde, pe cale limfatică și prin sânge se răspândesc în organism, fixându-se în mușchii scheletului, unde persistă sub formă de chisturi. Acestea pot rămâne închistate timp îndelungat (ani sau chiar zeci de ani) și pot produce reveniri ale bolii.

La om, majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă, care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc. Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei şi de rezistenţa organismului.

Următoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături) și lipsa poftei de mâncare, care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată, febră, umflături ale pleoapelor, feței și picioarelor, însoţite de dureri musculare, scăderea accentuată a forței musculare, tulburări de vedere și dureri oculare. Faza acută durează câteva săptâmâni, dar durerile musculare pot persista mai multe luni.

Factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de:
• Consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic;
• Unele obiceiuri culinare: prepararea termică „în sânge”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă;
• Achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate şi autorizate;
• Tăierea clandestină a animalelor.

În vederea prevenirii îmbolnăvirii, recomandăm populaţiei:
1. Să achiziționeze animale de la unități avizate sanitar;
2. Sa achiziționeze carne numai din centre comerciale specializate, care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar;
3. Să trimită la examen trichineloscopic probe din carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie sau din carnea de vânat, în centrele autorizate ale autorităților sanitar-veterinare și să respecte recomandările acestora;
4. La tocarea cărnii de porc/vânat să folosească o mașină de tocat, destinată special acestei activități. Se recomandă cu insistență curățarea acesteia înainte și după folosire, cât și curățarea tuturor suprafețelor și a instrumentelor folosite;
5. Să pregătească carnea în bucăți optime pentru refrigerat (15 cm grosime) și pentru gătit;
6. În timpul gătirii, trebuie atinsă temperatura de minim 71 grade Celsius în toată masa de carne, pentru o perioadă îndelungată de timp sau până când se modifică culoarea cărnii din roz, în gri;
7. Prelucrarea termică a resturilor/măruntaielor/sângelui, provenite de la vânat/porc, care urmează să fie hrană pentru animale.

! Atenționăm populația că procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele.
! A nu se consuma carne din surse neautorizate, iar persoanele care au consumat carne neexaminată trichineloscopic și care prezintă simptomele menițonate să se prezinte la medic.
dsp/foto: cugetliber.ro
29.11.2017
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia