VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ
 
 
În perioada 30 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, polițiștii sibieni vor intensifica activitățile de prevenire și combatere a faptelor cu caracter antisocial pentru ca cetățenii să treacă în noul an în siguranță.

Polițiștii rutieri, de ordine publică, de investigații criminale și economic vor desfășura acțiuni de impunere a unui climat de ordine și liniște publică pe raza întregului județ.
În perioada de referință, pentru prevenirea producerii unor infracţiuni sau fapte reprobabile, poliţiştii vor acorda o atenţie sporită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează să se desfășoare activităţi culturale și de agrement.

O atenție deosebită va fi acordată segmentului rutier pentru a preîntâmpina producerea de evenimente grave. Echipajele de poliție rutieră vor monitoriza circulația pe toate drumurile, atât în localități, cât și în afara lor, acționând cu precădere pe linia prevenirii accidentelor rutiere produse din cauza vitezei neadaptate, a neacordării de prioritate, dar și a indisciplinei pietonilor. De asemenea, se va acționa pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone și în apropierea marilor complexe comerciale în vederea prevenirii ambuteiajelor și fluidizării traficului rutier.

În cadrul activităților vor fi folosite toate dispozitivele de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea I.P.J. Sibiu.
Vor fi sancționate cu fermitate toate faptele cu potențial de risc accidentogen, iar conducătorii auto vor fi testați cu aparatele etilotest.

Pentru o vacanță în siguranță, polițiștii sibieni vă recomandă:
Folosiți mijloacele de transport în comun pentru a evita crearea de ambuteiaje sau blocaje în trafic, îndeosebi dacă intenționați să participați la manifestările din centrul municipiului Sibiu;
Nu conduceți sub influența alcoolului;
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, apelând unul dintre numerele de telefon: 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarna;
Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
Păstraţi în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculul dinainte, pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare o impun;
Nu vă hazardaţi în depăşiri riscante;
Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
Verificaţi periodic acumulatorul acestuia;
Nu bruscaţi comenzile si folosiţi cu preponderenta frâna de motor;
În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;
Respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri.
În situaţia în care aţi fost victima unui nedorit accident rutier sau ați asistat la producerea unui astfel de eveniment, nu ezitaţi să sunaţi imediat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita sprijinul autorităţilor.
Parcați autovehiculele numai în locurile special amenajate, bine luminate și nu lăsați la vedere, în autoturism, bunuri de valoare: borsete, genți, telefoane mobile, laptopuri, aparate foto/video etc;
În calitate de pietoni, circulați numai pe trotuar și traversați partea carosabilă numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător și numai la culoarea verde a semaforului.
Păstrați telefoanele mobile, portmoneele sau orice alte bunuri de valoare în buzunarele interioare ale hainelor pentru a nu deveni victime ale hoților din buzunare;
Păstrați gențile, rucsacurile în partea din față a corpului pentru a avea control permanent asupra bunurilor pe care le aveți asupra dumneavoastră.

ijp
01.01.2018
 
promovare online sibiu, web design sibiu, sensmedia